Alătură-te listei de email pentru a fi informat despre activitățile și proiectele noastre:

Gurdjieff – Metafora Trăsurii

O Analogie Orientală A Psihologiei Umane

Gurdjieff – Metafora Trăsurii

O Analogie Orientală A Psihologiei Umane

Marta își dă demisia din cauza unei discuții cu colegii de muncă despre cine ar trebui să primească meritul pentru noua afacere. Emoțiile ei impulsive au determinat-o să demisioneze fără să ia în considerare consecințele majore. Este chiar important cui i se atribuie meritul pentru afacere? Ar putea fi rezolvată mai rațional? Și s-a gândit unde și-ar putea găsi un alt loc de muncă?

Gandolfo menține o relație toxică cu partenera sa, deși știe că este timpul să se despartă. Confortul familiarității îl împiedică să înfrunte necunoscutul. În fiecare dimineață își imaginează scenarii catastrofale care l-ar putea scoate din această situație – accidente, boli, obligații care îl forțează să se mute – dar soarta nu face pentru el ceea ce trebuie să facă el însuși. El rămâne paralizat, incapabil să urmărească ceea ce știe că este corect.

Obsesia Robertei pentru ordine și control o izolează de societate. Planifică fiecare zi – și fiecare activitate din fiecare zi – atât de meticulos, încât prietenii ei sunt disperați de lipsa ei de spontaneitate. Locuiește singură, lucrează singură și își petrece serile singură. În acest fel, își poate executa planurile întocmai. De asemenea, își sărbătorește ziua de naștere singură, uitându-se în jur și întrebându-se: „Cum se face că toți ceilalți se distrează atât de bine împreună?”

Suferința lui Marta, Gandolfo și Roberta este autoprovocată. S-ar putea spune că aceasta este rezultatul unui dezechilibru, un aspect al psihologiei lor dominând toate celelalte. Ca atare, ei nu sunt deosebit de neobișnuiți. Un studiu atent al oamenilor în general arată cum contradicțiile interne sunt norma.

Anna Butkovsky Hewitt (Student of Gurdjieff)

Arjuna cu calul, trăsura și vizitiul

Originile Metaforei Trăsurii

O învățătură orientală străveche explică aceste contradicții prin utilizarea metaforei calului și a conducătorului de trăsură pentru a ilustra structura ființelor umane. Această metaforă apare pentru prima dată în textele sacre care stau la baza hinduismului – Vedele – și este dezvoltată în texte hinduse ulterioare, cum ar fi Upanișadele:

Cunoaște Sinele ca stăpân al carului,
corpul ca fiind carul însuși,
intelectul discriminator ca și conducătorul carului,
iar mintea ca frâiele.
Simțurile, spun înțelepții, sunt caii;
Dorințele egoiste sunt drumurile pe care călătoresc. ⁱ

Atunci când calul, trăsura și vizitiul lucrează în armonie, se formează o sinergie care transcende capacitățile lor individuale. Inteligența conducătorului ghidează puterea brută a cailor, în timp ce trăsura folosește această putere pentru a transporta bunuri mai multe sau mai grele. Această cooperare permite o deplasare eficientă și intenționată către o destinație aleasă. Cu toate acestea, dacă aceste elemente nu sunt sincronizate, sistemul nu numai că se clatină, dar activitatea fiecărei părți este împiedicată. O trăsură prost întreținută va încetini chiar și cel mai bun armăsar; un cal neantrenat va scoate de pe traseu chiar și cea mai sofisticată trăsură; un vizitiu neglijent va fi incapabil să dirijeze orice cal sau trăsură. În termeni umani, aceasta se traduce prin conflict intern, indecizie sau comportament autodistructiv. Metafora ilustrează modul în care potențialul nostru de excelență – sau de disfuncționalitate – depinde de echilibrul delicat dintre diferitele noastre facultăți.

Aceeași metaforă a fost adoptată și adaptată de diverse tradiții psihologice, cel mai recent de către George Gurdjieff:

[GURDJIEFF] Un om ca întreg, cu toate localizările sale distincte și care funcționează separat… este aproape exact comparabil cu acel mijloc de transport al unui pasager care constă dintr-o trăsură, un cal și un vizitiu. ⁱⁱ

Arjuna cu calul, trăsura și vizitiul

Siddhartha cu calul, trăsura și vizitiul

Microcosmosul Om ca ființă cu trei creiere

Gurdjieff: Metafora Trăsurii Explicată

Gurdjieff a subliniat că oamenii sunt doar aparent unitari. Faptul că avem un singur corp fizic și că răspundem la un singur nume promovează iluzia că suntem întotdeauna unul și același. O examinare mai atentă infirmă rapid această idee. Fiecare gând, senzație și emoție este un impuls separat, care provine din părți distincte, adesea inconștient și chiar contrazicându-se reciproc. Metafora lui Gurdjieff cu trăsura, calul și vizitiul aduce acest lucru la viață. El corelează fiecare dintre cele trei componente cu cele trei „creiere” sau „funcții” separate care alcătuiesc psihologia umană:

Caii simbolizează funcția noastră emoțională,
Trăsura simbolizează funcția noastră motorie,
Vizitiul simbolizează funcția noastră de gândire.

Prin natura lor, aceste trei funcții separate nu sunt deloc armonizate între ele. Ele sunt subdezvoltate și neantrenate.

Continuând cu metafora lui Gurdjieff: Trăsura este ruginită și roțile sale nu sunt echilibrate. Caii sunt subnutriți și nu sunt obișnuiți să asculte de comenzi; ei sunt obișnuiți să își urmeze propriile dorințe. Vizitiul nu a fost niciodată învățat limbajul cailor, ce să le dea de mâncare sau cum să îi îngrijească. Nici nu știe cui să ceară instrucțiuni despre unde să meargă.

Aplicând acest lucru la Marta, Gandolfo și Roberta: Decizia impulsivă a Martei de a-și părăsi locul de muncă provine din funcția sa emoțională. Caii ei în galop îi târăsc vizitiul și trăsura pe o prăpastie din care recuperarea se va face cu costuri mari. Incapacitatea lui Gandolfo de a schimba cursul își are rădăcinile în funcția sa motorie. Trăsura sa este blocată pe o cale familiară și este rezistentă la schimbare. Planificarea obsesivă a Robertei este determinată de funcția sa de gândire. Vizitiul ei își micro-gestionează caii și trăsura, încercând să facă ceea ce ar putea face ei înșiși mult mai eficient. Fiecare suferă de un dezechilibru între cal, trăsură și conductor, care le împiedică funcționarea și îi face să sufere.

Microcosmosul Om ca ființă cu trei creiere

Microcosmosul Om ca ființă cu trei creiere

Stăpânul Trăsurii

Trăsura, vizitiul și caii se vor dezechilibra atât timp cât lipsește cel de-al patrulea element al metaforei noastre: maestrul. Tocmai absența unui element care supraveghează și guvernează face ca acest dezechilibru să fie inevitabil. Nimic nu este prezent pentru a fi martor și a corecta abaterile noastre. Marta nu-și poate vedea impulsivitatea, Gandolfo nu-și poate vedea fixația, Roberta nu-și poate vedea obsesia (deși dezechilibrul lor este probabil evident pentru toți cei din jurul lor). Funcționând nesupravegheați, trăsura, caii și vizitiul fac tot ce vor, aducând asupra proprietarilor lor consecințele corespunzătoare.

Aceasta este starea noastră înainte de a începe orice muncă organizată și, într-adevăr, această suferință consecventă este ceea ce ne atrage de obicei să lucrăm asupra noastră. Dispunem de o trăsură cu capacitate deplină de mișcare dirijată, dar fără direcție reală. Avem un șofer care știe cum să navigheze, dar nu știe unde să meargă. Și avem cai a căror energie imensă este consumată doar pentru satisfacerea dorințelor lor. Fiecare componentă funcționează, însă întregul este disfuncțional. Pentru a introduce armonia în diferitele noastre părți, trebuie să învățăm să le observăm în acțiune.

[GURDJIEFF] Autoobservarea este foarte dificilă. Cu cât veți încerca mai mult, cu atât veți vedea mai clar acest lucru. În prezent, ar trebui să o practicați nu pentru rezultate, ci pentru a înțelege că nu vă puteți observa pe voi înșivă. În trecut, v-ați imaginat că vă vedeți și că vă cunoașteți pe voi înșivă… În mod obiectiv, nu vă puteți vedea pe voi înșivă nici măcar un minut, pentru că este o funcție diferită, funcția maestrului.ⁱⁱⁱ

Siddhartha se întâlnește cu un bătrân

Siddhartha întâlnește un om mort

Metafora Căruței În Budism

Povestea prințului Siddhartha ilustrează dezvoltarea unui maestru. Înainte de iluminarea sa, Siddhartha exemplifică starea noastră obișnuită: posedă o trăsură, cai și un vizitiu, dar îi lipsește supravegherea maestrului. Tatăl său, regele Ayodhya, hotărât să-și împiedice fiul să devină un căutător spiritual, creează un mediu artificial menit să mențină aceste părți permanent dezechilibrate. Tânărul prinț este închis de la naștere într-un palat al luxului, unde trăsura sa (corpul) este răsfățată, caii săi (emoțiile) sunt constant satisfăcuți, iar vizitiul său (mintea) este antrenat prin cunoștințe sănătoase.

Prima frământare a maestrului începe cu o curiozitate inexplicabilă, o îndoială în ceea ce privește completitudinea lumii noastre familiare. Pentru Siddhartha, aceasta se manifestă ca o dorință de a se aventura dincolo de zidurile palatului. Tatăl său, înțelegând pericolul pe care acest lucru îl reprezintă pentru planurile sale, concepe o expunere controlată: organizează o procesiune regală pe străzi atent îngrijite, curățate de orice ar putea provoca întrebările fiului său.

Siddhartha pornește în călătoria sa de descoperire călare pe un car de aur, tras de patru cai și condus de călărețul său. Aici intervine metafora trăsurii, a calului și a vizitiului. Așezat în vârful trăsurii și purtat de al său vizitiu, Siddhartha joacă rolul unui maestru copil; el este pe cale să fie martorul adevărului despre lumea din afara palatului său.

În ciuda precauțiilor regelui, realitatea pătrunde. Un bătrân trece prin calea lui Siddhartha și, pentru prima dată, prințul este martorul efectelor îmbătrânirii. Călăuza sa (mintea) devine interpretul acestei priveliști șocante, explicându-i cum vârsta afectează toate ființele. Acest schimb de replici între Siddhartha și vizitiul său ilustrează relația corectă dintre maestru și vizitiu: maestrul observă, în timp ce vizitiul oferă contextul și înțelegerea.

Momentul în care Gandolfo își vede fixația în relația sa toxică – momentul în care își dă seama că incapacitatea sa de a schimba cursul este sursa suferinței sale și nu partenerul său – marchează o epifanie de aceeași magnitudine ca cea în care Siddhartha este martorul bătrâneții. El nu se mai poate întoarce la ignoranța sa anterioară. La fel se întâmplă cu impulsivitatea Martei sau cu obsesia Robertei de a-și planifica fiecare aspect al vieții. Momentul în care vedem că dezechilibrul nostru psihologic este sursa suferinței noastre este un moment de adevărată libertate. Acum știm – cheile se află în propriile noastre mâini. Și, deși mai este mult de lucru pentru a duce la bun sfârșit această realizare în devenire, am făcut primul pas spre stabilirea celui de-al patrulea element după cel al calului, trăsurii și vizitiului nostru: Stăpânul.

[GURDJIEFF] Există foarte multe procese chimice care pot avea loc doar în absența luminii. Exact în același fel, multe procese psihice pot avea loc doar în întuneric. Chiar și o slabă lumină a conștiinței este suficientă pentru a schimba complet caracterul unui proces, și în acelasi timp, face multe altele, cu totul imposibile. ^iv

[Va continua]

Siddhartha se întâlnește cu un bătrân