Originile Metaforei Trăsurii

O învățătură orientală străveche explică aceste contradicții prin utilizarea metaforei calului și a conducătorului de trăsură pentru a ilustra structura ființelor umane. Această metaforă apare pentru prima dată în textele sacre care stau la baza hinduismului – Vedele – și este dezvoltată în texte hinduse ulterioare, cum ar fi Upanișadele:

Cunoaște Sinele ca stăpân al carului,
corpul ca fiind carul însuși,
intelectul discriminator ca și conducătorul carului,
iar mintea ca frâiele.
Simțurile, spun înțelepții, sunt caii;
Dorințele egoiste sunt drumurile pe care călătoresc. ⁱ

Atunci când calul, trăsura și vizitiul lucrează în armonie, se formează o sinergie care transcende capacitățile lor individuale. Inteligența conducătorului ghidează puterea brută a cailor, în timp ce trăsura folosește această putere pentru a transporta bunuri mai multe sau mai grele. Această cooperare permite o deplasare eficientă și intenționată către o destinație aleasă. Cu toate acestea, dacă aceste elemente nu sunt sincronizate, sistemul nu numai că se clatină, dar activitatea fiecărei părți este împiedicată. O trăsură prost întreținută va încetini chiar și cel mai bun armăsar; un cal neantrenat va scoate de pe traseu chiar și cea mai sofisticată trăsură; un vizitiu neglijent va fi incapabil să dirijeze orice cal sau trăsură. În termeni umani, aceasta se traduce prin conflict intern, indecizie sau comportament autodistructiv. Metafora ilustrează modul în care potențialul nostru de excelență – sau de disfuncționalitate – depinde de echilibrul delicat dintre diferitele noastre facultăți.

Aceeași metaforă a fost adoptată și adaptată de diverse tradiții psihologice, cel mai recent de către George Gurdjieff:

[GURDJIEFF] Un om ca întreg, cu toate localizările sale distincte și care funcționează separat… este aproape exact comparabil cu acel mijloc de transport al unui pasager care constă dintr-o trăsură, un cal și un vizitiu. ⁱⁱ

Gurdjieff: Metafora Trăsurii Explicată

Gurdjieff a subliniat că oamenii sunt doar aparent unitari. Faptul că avem un singur corp fizic și că răspundem la un singur nume promovează iluzia că suntem întotdeauna unul și același. O examinare mai atentă infirmă rapid această idee. Fiecare gând, senzație și emoție este un impuls separat, care provine din părți distincte, adesea inconștient și chiar contrazicându-se reciproc. Metafora lui Gurdjieff cu trăsura, calul și vizitiul aduce acest lucru la viață. El corelează fiecare dintre cele trei componente cu cele trei „creiere” sau „funcții” separate care alcătuiesc psihologia umană:

1. Caii simbolizează funcția noastră emoțională,
2. Trăsura simbolizează funcția noastră motorie,
3. Vizitiul simbolizează funcția noastră de gândire.

Prin natura lor, aceste trei funcții separate nu sunt deloc armonizate între ele. Ele sunt subdezvoltate și neantrenate.

Continuând cu metafora lui Gurdjieff: Trăsura este ruginită și roțile sale nu sunt echilibrate. Caii sunt subnutriți și nu sunt obișnuiți să asculte de comenzi; ei sunt obișnuiți să își urmeze propriile dorințe. Vizitiul nu a fost niciodată învățat limbajul cailor, ce să le dea de mâncare sau cum să îi îngrijească. Nici nu știe cui să ceară instrucțiuni despre unde să meargă.

Aplicând acest lucru la Marta, Gandolfo și Roberta: Decizia impulsivă a Martei de a-și părăsi locul de muncă provine din funcția sa emoțională. Caii ei în galop îi târăsc vizitiul și trăsura pe o prăpastie din care recuperarea se va face cu costuri mari. Incapacitatea lui Gandolfo de a schimba cursul își are rădăcinile în funcția sa motorie. Trăsura sa este blocată pe o cale familiară și este rezistentă la schimbare. Planificarea obsesivă a Robertei este determinată de funcția sa de gândire. Vizitiul ei își micro-gestionează caii și trăsura, încercând să facă ceea ce ar putea face ei înșiși mult mai eficient. Fiecare suferă de un dezechilibru între cal, trăsură și conductor, care le împiedică funcționarea și îi face să sufere.

[Va continua]