Definiția Ezotericului

Esoterismul este definit ca:

• înțeles de sau destinat doar celor puțini aleși care au cunoștințe sau interese speciale.
• aparținând celor puțini aleși.
• privat; secret; confidențial.
• (despre o doctrină filosofică sau similară) destinat a fi dezvăluit numai inițiaților unui grup.

Ideea de ezoterism precede cu mult Noul Testament. În Vechiul Testament, în Cartea Genezei, ni se povestește despre o rasă umană unită, vorbind o singură limbă, care decide să construiască un turn al cărui vârf să ajungă până la cer. Dumnezeu, observând aroganța din spatele acestui efort, le încurcă vorbirea, astfel încât nu se mai pot înțelege între ei, și îi împrăștie în toată lumea. George Gurdjieff face referire la această poveste din Vechiul Testament atunci când vorbește despre un cerc exterior și unul interior al umanității: „[Cercul] exterior este uneori numit cercul „confuziei limbilor”, cercul în care fiecare vorbește în limba sa particulară, în care nimeni nu-l înțelege pe celălalt și nu se străduiește să fie înțeles.” ⁱ

Incapacitatea sau capacitatea de a înțelege este cea care distinge diferitele cercuri ale umanității. La fel ca în parabola semănătorului, capacitatea discipolilor apropiați ai lui Isus de a înțelege mesajul său este cea care se înrădăcinează apoi în inimile lor. Înțelegerea este ceea ce face distincția între creștinismul exoteric și cel ezoteric.

Înțelesul Ezoteric Al Concepției Divine

Dacă, într-adevăr, viața lui Isus este o astfel de hartă, atunci primul pas ar trebui să fie concepția sa. Îngerul Gabriel îi apare Fecioarei Maria pentru a o anunța că Dumnezeu a ales-o să îi nască fiul. Aceasta este o concepție miraculoasă în care progenitorul este divin, astfel încât virginitatea Mariei este menținută. Buna Vestire este o temă comună în arta creștină și, deși reprezentările variază, figurile centrale rămân aceleași: Dumnezeu, uneori vizibil, alteori subînțeles; Gabriel, care apare ca și cum ar fi coborât rapid din cer cu un mesaj; Maria, reprezentată de obicei în rugăciune. Și Duhul Sfânt, adesea simbolizat de un porumbel alb care zboară spre fecioară.

Într-o reprezentare a acestei scene, Fra Angelico contrastează Buna Vestire cu Expulzarea din Eden. Asocierea se explică de la sine: Adam și Eva rup legătura cu Dumnezeu; Fecioara Maria o restabilește. Același model feminin este folosit pentru a le reprezenta atât pe Eva, cât și pe Maria. Ezoteric vorbind, acestea nu sunt două femei diferite, separate de 4000 de ani de istorie; ele sunt două stări contrastante de receptivitate emoțională. În una dintre ele, suntem guvernați de propria noastră voință și ignorăm scânteia unui impuls superior. În cealaltă, suntem receptivi la scânteie și o putem hrăni și spori.

Contrar consecințelor grave pe care creștinismul esoteric le asociază de obicei cu „păcatul originar”, creștinismul esoteric prezintă pierderea Edenului ca fiind ușor de recuperat. Eva trebuie doar să se întoarcă și să parcurgă câțiva pași pe iarbă spre capelă, pentru a deveni Maria receptivă. Conexiunea noastră cu ceea ce este mai înalt poate fi pierdută și regăsită într-o clipă. Sau, în cuvintele lui Teofan Zăvorâtu, „Când pacea interioară este pierdută, o astfel de stare nu este permanentă. Dacă suferindul își amintește de sine, el se întoarce la sine, se căiește și își restabilește ordinea interioară obișnuită.” ⁱⁱ

Ioan Botezătorul

Ceea ce ne aduce înapoi la Evanghelii. Maria nu este singura femeie din Evanghelii care experimentează o concepție miraculoasă. Cu șase luni înainte ca Maria să conceapă – aparent până astăzi – Elisabeta, soția lui Zaharia și o rudă a Mariei, concepe în mod miraculos la bătrânețe. Deși ea și soțul ei au dus o viață dreaptă și ireproșabilă, li s-a refuzat darul de a avea copii. Elisabeta este surprinsă să se afle însărcinată și se izolează timp de cinci luni până când, în luna a șasea, este vizitată de Maria, care este proaspăt însărcinată cu Isus. Când cele două se întâlnesc și se îmbrățișează, embrionii saltă în pântecele lor. Două miracole se îmbrățișează: Maria a conceput înainte de vârsta normală de a avea copii, în timp ce era încă virgină; Elisabeta a conceput după vârsta normală de a avea copii, la bătrânețe. Această scenă este reprezentată frecvent în arta creștină medievală și este cunoscută sub numele de Vizita.

Concepția și nașterea lui Iisus și a lui Ioan coincid cu cele patru diviziuni majore ale anului: Iisus se naște pe 25 decembrie, chiar în jurul solstițiului de iarnă. Aceasta înseamnă că a fost conceput în jurul datei de 25 martie, la echinocțiul de primăvară. Ioan, care este cu șase luni mai mare decât Iisus, este născut la solstițiul de vară și conceput la echinocțiul de toamnă. El chiar face aluzie la această relație ciclică dintre el și Iisus, Mântuitorul căruia îi este destinat să îi facă loc: „Eu nu sunt Hristosul”, le spune Ioan adepților săi, «dar am fost trimis înaintea Lui; El trebuie să crească, și eu trebuie să scad.» ⁱⁱⁱ

Ioan este ultimul profet din Vechiul Testament. Isus este primul profet al Noului Testament. Împreună, ei personifică fazele opuse ale unui ciclu fără sfârșit. Tot ce este nou trebuie să îmbătrânească și tot ce este vechi trebuie să se reînnoiască. Modul în care ființa umană din microcosmos poate întruchipa această regenerare mistică este lecția supremă a creștinismului esoteric.

[RODNEY COLLIN] În ciclul anual, tradiția marchează trei puncte majore – sărbătorirea solstițiului de iarnă sau Crăciunul, când toată viața este ascunsă și invizibilă; sărbătorirea renașterii sau Paștele; și sărbătorirea recoltei. Aceste trei sărbători personifică de cele trei etape ale dezvoltării naturale – rădăcină, floare și fruct – și, într-un mod foarte general, perioadele lor intermediare reprezintă, nu numai pentru plante, ci pentru toate ființele vii, un ciclu mereu repetat de gestație, maturizare și recoltare. ^iv

Speranța se naște în întuneric, din cunoașterea faptului că, deși lucrurile sunt în prezent dificile, ne îndreptăm cel puțin în direcția cea bună. Artiștii care au urmat tradiția creștină ezoterică – și care au fost în contact cu interpretarea ei ezoterică – au încorporat această înțelegere în interpretările lor ale Nașterii. Peter Brueghel cel Bătrân, de exemplu, a plasat Sfânta Familie într-un peisaj  Flamand hibernal. Scena subliniază frigiditatea iernii; totul a ajuns să se oprească. În aceste condiții cumplite, nimic nu se poate schimba. În acest stadiu, nașterea iminentă a lui Iisus este atât de nesperată, iar Sfânta Familie este atât de discretă, încât am putea confunda cu ușurință pictura lui Brueghel cu un peisaj tipic de iarnă dintr-un sat. Doar o examinare mai atentă va dezvălui nuanțele tabloului și miracolul care este pe cale să se producă.

În partea stângă, oamenii se înghesuie să rezerve camere la un han. În fundal, soarele care apune ne avertizează de sfârșitul zilei. Timpul este limitat și, cu siguranță, cineva nu ar dori să rămână sub cerul liber într-o astfel de noapte de iarnă, cu zăpadă. La câțiva pași distanță de mulțime, în centrul pânzei, un bărbat cu spatele la noi conduce un bou și un măgar. Bărbatul este tâmplar, după cum arătă fierăstrăul pe care îl poartă. O femeie este așezată pe măgar. Deoarece boul și măgarul sunt simboluri bine cunoscute ale Nașterii Domnului, femeia nu poate fi decât Fecioara Maria. Sarcina ei pare avansată; un pliu mare din pătură arată acest lucru. Iosif speră să închirieze o cameră pentru nașterea ei iminentă, dar în zadar: „Și a născut pe fiul ei întâi născut… și l-a culcat într-o iesle, pentru că nu era loc pentru ei în han.” ^v

Aceste condiții umile la nașterea lui Isus sunt, de fapt, ideale. Oare nu în momentele noastre cele mai întunecate se primește cel mai bine lumina unui sfat bun? Cine are nevoie de mai multă lumină atunci când primăvara este în plină desfășurare? Când soarele care apune în tabloul lui Brueghel răsare din nou pentru a inaugura o nouă zi, nimic exterior nu se va fi schimbat în satul flamand înghețat. Dar se va fi născut un salvator. Brueghel compară nașterea lui Hristos într-o iarnă înghețată de zăpadă cu nașterea speranței în cele mai întunecate momente. Fluxul s-a schimbat; de acum înainte, fiecare zi va fi puțin mai luminoasă, până când primăvara ne va dezgheța complet și ne va readuce la viață.

Evanghelia, cu toate acestea, aderă în exterior la povestea lui Iisus ca și cum ar povesti evenimente istorice. Nașterea lui Iisus, necunoscută la început, se manifestă prin intermediul unei stele care apare în est și îi conduce pe magi în Israel: „Când s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele împăratului Irod, iată că au venit la Ierusalim magi de la răsărit și au zis: „Unde este cel care s-a născut rege al iudeilor? Pentru că am văzut steaua Lui în răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” ^vi

Reprezentările artistice ale acestei scene îi înfățișează pe magi ca fiind trei regi de diferite origini rasiale. Faptul că ei sunt trei este sugerat de faptul că au adus trei daruri: aur, tămâie și smirnă. Faptul că sunt regi este sugerat de faptul că aceste daruri au fost prea scumpe pentru ca oamenii obișnuiți să și le poată permite. Iar faptul că au origini rasiale diferite este înrădăcinat în viziunea antică asupra lumii însăși. Lumea „cunoscută” din antichitate era compusă din Europa, Asia și Africa. Se credea că fiecare mag era regele care domnea pe unul dintre aceste trei continente.

Este de la sine înțeles că ar fi fost extrem de neobișnuit ca regii să se reunească în acest fel, cu atât mai puțin să îngenuncheze în semn de omagiu față de cineva în modul în care sunt reprezentați în mod tradițional – îngenuncheați în fața copilului Iisus. Prin urmare, Epifania se află pe un teren istoric foarte șubred și cere interpretări alternative. Mai degrabă decât un rege istoric care va veni să conducă întreaga lume cunoscută, povestea lui Iisus conturează calea arhetipală pe care indivizii trebuie să o parcurgă pentru a se elibera de pasiunile lor și pentru a se autoguverna​.

[GURDJIEFF] “Psihicul general al… omului este împărțit în trei… «entități» complet independente, care nu au nicio legătură între ele și care sunt separate atât în funcțiile lor, cât și în manifestările lor…” ⁱ