Căutarea lui Ouspensky

Teoria conform căreia trăim și repetăm aceeași viață la nesfârșit reprezenta pentru tânărul Ouspensky un adevăr viu și era indisolubil legată și alimentată de fascinația sa pentru dimensiunile superioare. La vârsta de 27 de ani, el a scris un roman intitulat „ Viața ciudată a lui Osokin”, care rezuma legile ce guvernează repetarea eternă și posibilitatea schimbării, conform cu înțelegerea sa.

Doi ani mai târziu, Ouspensky a descoperit Teosofia și a făcut cunoștință cu numeroasele ramuri ale ezoterismului, cu abordări complet noi ale căutării realităților superioare. Studiul literaturii teosofice l-a atras în psihologie, experimente personale și călătorii exotice, toate acestea fiind transmise într-o serie de publicații și prelegeri pe teme incluzând Tarotul și Yoga, atrăgând un public considerabil.

Întâlnirea cu Gurdjieff

Între 1913 și 1914, Ouspensky a călătorit în căutarea unei școli, cea mai mare parte a acestui timp fiind dedicată Indiei și, deși a reușit să obțină o mai bună înțelegere a tipurilor de școli care existau, nu a fost mai aproape de a descoperi una potrivită căutării sale. Planificase să își continue căutările în Orientul Mijlociu, când călătoria a fost întreruptă de izbucnirea Primului Război Mondial, care l-a obligat să se întoarcă acasă.

La scurt timp după întoarcerea sa într-o Rusie tulburată din punct de vedere politic, Ouspensky a organizat prelegeri pentru a împărtăși ceea ce descoperise în India, cu scopul de a aduna oameni care gândeau la fel și care erau interesați de căutările sale spirituale. La una dintre aceste conferințe, ținută la Moscova, a fost abordat de doi dintre elevii lui Gurdjieff, care l-au informat despre un grup implicat în investigații și experimente oculte. Aceștia l-au invitat să se întâlnească cu învățătorul lor. Deși Ouspensky a avut o primă impresie proastă despre această perspectivă și a răspuns cu dezinteres, el a fost de acord cu întâlnirea după insistențele unuia dintre elevi.

Întâlnirea cu miraculosul

Viața lui Ouspensky este schimbată pentru totdeauna în vara anului 1916, când se trezește scufundat într-o săptămână a miracolelor. Într-un mic grup de cei mai apropiați elevi ai lui Gurdjieff, într-o casă de țară din Finlanda, munca sa interioară se intensifică până la un punct de inflexiune. Combinația de exerciții personale și de grup îi cultivă o stare accentuată de tensiune emoțională, ajungând la șocul de a se angaja în conversații telepatice cu Gurdjieff.

[OUSPENSKY] Totul a început când am început să îi aud gândurile. Stăteam într-o cameră mică, cu o podea de lemn fără mochetă, așa cum se întâmplă în casele de la țară. Eu stăteam vizavi de G., iar doctorii S. și Z. de o parte și de alta. G. vorbea despre „trăsăturile” noastre, despre incapacitatea noastră de a vedea sau de a spune adevărul. Cuvintele sale m-au tulburat foarte mult. Și deodată am observat că printre cuvintele pe care ni le spunea tuturor se aflau „gânduri” care îmi erau destinate mie. Am prins unul dintre aceste gânduri și i-am răspuns, vorbind cu voce tare în mod obișnuit. G. mi-a dat din cap și s-a oprit din vorbit. A existat o pauză destul de lungă. A stat nemișcat, fără să spună nimic. După un timp, i-am auzit vocea în mine, ca în piept, aproape de inimă. Mi-a pus o întrebare precisă. M-am uitat la el; stătea și zâmbea. Întrebarea lui a provocat în mine o emoție foarte puternică. Dar i-am răspuns afirmativ.^iv

Ouspensky își dă seama că această stare de tensiune neobișnuită este cheia tuturor percepțiilor superioare și că fenomenele superioare sunt imposibil de investigat fără această emoție ciudată ca precondiție. Descoperirea subiectivă, dar extraordinară, este răspunsul la căutarea sa pentru miraculos, contextualizând învățătura lui Gurdjieff până în acest moment ca fiind cea care a pregătit terenul pentru aceasta.

Părăsirea lui Gurdjieff

În următoarea vară a anului 1917, Gurdjieff adună 13 dintre studenții săi într-o casă mică de la marginea Essentuki, un oraș de la poalele munților Caucaz din Rusia. Grupul urmează timp de șase săptămâni un program epuizant, zi și noapte, pe care Ouspensky îl povestește ca fiind profund semnificativ pentru înțelegerea sa asupra cunoștințelor și metodelor practice ale învățăturii lui Gurdjieff.

Apoi, brusc, în legătură cu un incident în care a fost implicat unul dintre studenții săi seniori, Gurdjieff anunță că grupul este desființat și toată munca abandonată.

Gradul de șoc, confuzie și dezamăgire are, în mod natural, un efect dramatic asupra grupului, dar în cazul lui Ouspensky acesta plantează, de asemenea, o sămânță de deziluzie față de Gurdjieff, obligându-l din acel moment să înceapă să facă o distincție între profesor și învățătură​.

[OUSPENSKY] Și trebuie să mărturisesc că încrederea mea în Gurdjieff a început să se clatine din acest moment. Care a fost problema și ce m-a provocat în mod special îmi este greu să definesc chiar și acum. Dar faptul este că din acel moment a început să se producă în mine o separare între Gurdjieff însuși și ideile sale. Până atunci nu le separasem.^iv

Ruptura nu este imediată, ci marcată treptat printr-o serie de evenimente la Constantinopol, Londra și Paris. Ouspensky face eforturi repetate pentru a relua colaborarea cu fostul său profesor, doar pentru a reveni la aceeași constatare a imposibilității acesteia. După ce Gurdjieff înființează Château du Prieuré în Franța, și în urma accidentului de mașină aproape fatal din 1924, Ouspensky rupe complet legăturile cu el.

[OUSPENSKY] V-am rugat să veniți pentru că trebuie să vă spun că am decis să rup toate relațiile cu domnul Gurdjieff. Asta înseamnă că trebuie să alegeți. Fie puteți merge și lucra cu el, fie puteți lucra cu mine: dar dacă rămâneți cu mine, trebuie să vă luați angajamentul [înțelegerea] că nu veți comunica în niciun fel cu domnul Gurdjieff.^vii

Școala Ouspensky

Când Ouspensky ajunge la Londra, în august 1921, este întâmpinat de popularitatea traducerii în engleză a Tertium Organum, care, fără ca el să știe, fusese publicată cu un an înainte la New York și în Anglia. Unii membri importanți ai cercurilor intelectuale londoneze găsesc munca sa fascinantă, iar prin influența și sprijinul lor financiar, el are o platformă pentru a expune învățăturile lui Gurdjieff.

Ruptura definitivă cu Gurdjieff în 1924 marchează momentul în care Ouspensky decide să își înființeze propria școală independentă. Dar, în ciuda accesului său la resurse materiale ample și la audiențe receptive, el ține în mod intenționat sub control creșterea în timpul anilor 1920, limitând numărul de studenți care vor fi admiși, și își concentrează o mare parte din timp asupra publicațiilor sale, incluzând adesea grupul londonez în procesul de scriere.

Anii 1930 deschid un nou climat de expansiune. Ouspensky publică A New Model of the Universe (Un nou model al universului ) în 1931, restricțiile sunt eliminate, ceea ce permite mai multor studenți să se alăture școlii, și sunt asigurate proprietăți mai mari unde aceștia pot locui și lucra împreună. Ferma de la Lyne Place este achiziționată în 1935, iar Colet Gardens din Londra în 1938, ceea ce duce la înființarea formei exterioare a școlii, „Societatea istorico-psihologică”.

Actul constitutiv al societății subliniază principalele obiective ale școlii Ouspensky:

În același timp în care se creează un impuls în școală, cu mai multe activități și planuri mai ambițioase – studenții săi numărând acum peste o mie – are loc și o escaladare a războiului în Europa, care în 1939 îl forțează pe Ouspensky să oprească brusc toate activitățile școlii și să ia decizia de a se muta în Statele Unite. În 1941, el începe să organizeze întâlniri în New York, iar în anul următor achiziționează Franklin Farms, o casă mare și o proprietate în New Jersey, care îi va servi drept casă nouă și centru de predare pentru studenții care l-au urmat din Anglia și pentru studenții americani pe care îi va atrage.

Abandonarea sistemului

În primăvara anului 1946, la vârsta de 68 de ani, sănătatea lui Ouspensky s-a deteriorat rapid din cauza unei afecțiuni renale cronice. În timpul verii, el ține ultimele sale prelegeri la New York pentru a le transmite studenților săi americani vestea neplăcută că va pleca în Anglia și va preda continuitatea școlii de la Franklyn Farms doamnei Ouspensky.

La 23 ianuarie 1947, Ouspensky se întoarce în Anglia și continuă să țină șase prelegeri la Colet Gardens, din februarie până în iunie, în fața unui public de peste 300 de persoane. Vederea sănătății sale mult diminuate îi surprinde pe studenții săi englezi cu garda jos, eclipsată doar de un comportament dramatic schimbat, care nu se potrivește cu profesorul pe care și-l amintesc.

Ouspensky produce o confuzie extraordinară, trecâd drept un străin care nu oferă nicio recunoaștere sau legătură cu învățătura care a fost baza centrală a identității și profesiei sale timp de peste două decenii. El este laconic în fiecare răspuns, refuzând să vorbească în jargonul învățăturii și respinge orice noțiune de scop comun, îndreptându-i în schimb pe intervievați către ei înșiși, către propria lor poziție personală, ca punct de plecare​.

Audiența este împărțită între cei care văd spectacolul ca pe o dovadă a stării sale deteriorate, în timp ce alții îl primesc ca pe o demonstrație a unei sincerități mai profunde. Unii merg mai departe și recunosc în el o invitație de a se elibera de forma învățăturii cunoscută sub numele de „sistem”, care după atâția ani a devenit o povară pentru înțelegerea lor ulterioară.

Ultimele zile ale lui Ouspensky

În vara anului 1947, Ouspensky se retrage la Lyne Place împreună cu un cerc restrâns de adepți și pornește într-o serie de excursii la puncte de reper semnificative din timpul vieții sale în Anglia, cu scopul aparent de a-și reconstitui memoria tuturor episoadelor de care acestea erau legate. Cei care se alătură lui Ouspensky în aceste călătorii le privesc ca pe o expediție care necesită ca ei să lucreze în permanență pentru a lega sensurile prin indiciile și sugestiile sale enigmatice pentru a putea naviga.

La 4 septembrie 1947, pe ambele maluri ale Atlanticului au început pregătirile pentru întoarcerea lui Ouspensky în America, oamenii săi de la Lyne Place pregătindu-i plecarea, în timp ce cei de la Franklyn Farms îi pregătesc sosirea. Cu toate acestea, chiar în momentul îmbarcării, Ouspensky anulează întreaga călătorie și cere să se întoarcă la Lyne Place, o decizie care se dovedește imediat a fi fost planul său dintotdeauna​.

[OUSPENSKY] Știți că nu am intenționat niciodată să merg în America – nici măcar o clipă.xiii

Această răsturnare bruscă a planurilor face loc unei secvențe de evenimente extraordinare și ciudate în care însoțitorii lui Ouspensky se obișnuiesc să se întâlnească cu o acceptare aproape necondiționată, indiferent de cât de neobișnuită este cererea sau de nerezonabilă solicitarea. El îi obligă pe membrii gospodăriei să rupă toate rutinele, confundând ziua cu noaptea, continuând vânătoarea de comori prin Anglia în timp ce demonstrează o uimitoare stăpânire a voinței asupra stării sale fragile și grav slăbite​.

Cei din cercul său intim povestesc despre fenomene supranaturale continue care au loc în mijlocul acestor ultime zile. Ei îi atribuie lui Ouspensky facultatea de a orchestra oameni și evenimente prin intermediul telepatiei, modul în care este capabil să inducă condiții și scenarii speciale ca și cum ar regiza și produce un spectacol de teatru cu propria sa moarte conștientă ca intrigă centrală și prin care fiecare dintre semenii săi, prin rolul pe care îl joacă, este instruit cu privire la viitorul muncii sale personale​.

Ouspensky moare la 2 octombrie 1947 în Lyne Place, iar cei care au fost cu el la sfârșit au rămas cu convingerea fermă că el a continuat să meargă mai departe, în spiritul adeziunii sale de o viață la Teoria Recurenței, pentru a se regăsi din nou ca un nou-născut la Moscova, la 5 martie 1878. Proiectarea conștientă a acestei perioade finale servește drept mărturie a întrupării învățăturii căreia i-a dedicat viața​.