Ea marchează sfărâmarea unei iluzii. Dacă până la sfârșitul vârstei de 50 de ani nu a grefat o ramură a școlilor antice în Occident, probabil că nu o va face niciodată. Adepții conduși de speranța unei astfel de înființări se retrag acum. Cei care rămân o fac cu ideea că schimbarea și incertitudinea vor fi norma.

După desființarea Institutului, Gurdjieff își mută atenția de la Prieuré la scris. El trasează planuri ambițioase care se lovesc de multe dificultăți. În cele din urmă, scrierile sale vor fi publicate, cu ajutorul considerabil al studenților săi, în diferite grade de finalizare și nu spre satisfacția deplină a autorului lor.

Pe lângă aceasta, Gurdjieff compune muzică. El coregrafiază mai multe mișcări. Dezvoltă grupuri diferite în momente diferite și lucrează cu ele în mod diferit. Pe scurt, el continuă să experimenteze cu diferite forme până la sfârșitul vieții sale, făcând ecou spiritului celei de a patra căi.

Cele trei căi și o a patra cale

[GURDJIEFF] „A patra cale nu are forme definite precum căile fachirului, călugărului și yoghinului… nu este niciodată o cale permanentă… și nu există instituții legate de ea. Ea apare și dispare guvernată de niște legi particulare proprii.” ⁱ

Cele patru căi duc la aceeași destinație: dezvoltarea unității în ființa umană. Trei sunt considerate „tradiționale” deoarece cuprind toate tradițiile pe care le cunoaștem – budism, creștinism, sufism, hinduism etc. Ele dezvoltă unitatea prin concentrarea asupra corpului fizic, sau asupra emoțiilor, sau asupra minții.

[GURDJIEFF] „Dacă ne imaginăm omenirea sub forma unor… cercuri concentrice, ne putem imagina patru porți pe circumferința cercului… interior prin care pot pătrunde oamenii din cercul [exterior]. Aceste patru porți corespund celor patru căi.” ⁱ

Cele trei căi tradiționale încep prin a cere o schimbare completă a vieții. Trebuie să te alături unui ordin specializat într-o anumită cale sau să găsești un învîțător, întotdeauna izolat de lumea exterioară; o frăție creștină din Muntele Athos, o mănăstire budistă din Tibet, un Tekke Sufi din Iran. Nu poți participa la ele cu jumătate de normă sau să intri în ele treptat. Este nevoie de un angajament total încă de la început.

Dar știm atât de puțin la început, încât am putea cu ușurință să alegem o cale nepotrivită pentru noi și să pierdem timp prețios. Cât timp putem spera să petrecem doar în căutare, înainte chiar de a începe munca adevărată? Poate că în epocile trecute, când școlile erau mai strâns integrate cu societatea, acest lucru era posibil. Dar pentru o persoană care trăiește în epoca modernă, cu responsabilități familiale și profesionale, acest lucru este impracticabil.

[GURDJIEFF] „Și situația ar fi într-adevăr fără speranță dacă nu ar exista posibilitatea unei a patra căi…” ⁱ

A patra cale nu este tradițională, deci nu este aparentă. Nu știi de ea, deci nu o poți căuta. O persoană gravitează spre a patra cale fără să vrea, fiind nemulțumită de abordarea unilaterală a celor trei căi tradiționale.

Concentrarea excesivă asupra corpului ignoră dimensiunea emoțională, atât de importantă pentru înțelegerea comportamentului uman. Concentrarea excesivă asupra emoțiilor trece cu vederea natura curioasă a minții și ia prea multe lucruri de bune. Concentrarea excesivă asupra minții se pierde în dezbateri inutile și teoretizări nepractice. Așadar, un căutător tipic al celei de-a patra căi simte aceste neajunsuri fără să știe că există o alternativă.

Și avem toate dovezile, căutătorii adevărului lui Gurdjieff au făcut exact acest lucru. Ei s-au alăturat mănăstirilor din cele trei căi tradiționale și au participat la fiecare, până când au epuizat ceea ce aveau de oferit. În acel moment, au luat ceea ce au învățat și și-au continuat căutarea.

Trebuie să existe un element de viclenie într-un astfel de demers. Pe de o parte, pentru a intra în rândurile unei frății, trebuie să juri dedicare totală. Pe de altă parte, odată ce frăția nu mai servește scopului tău, trebuie să rupi acest jurământ fără remușcări de conștiință. Numai o astfel de abordare ar putea explica diversitatea surselor lui Gurdjieff, precum și lipsa de moralitate religioasă tradițională în prezentarea sa.

[JOHN BENNETT] „Gurdjieff a spus de mai multe ori că a preluat și a folosit anumite idei în scopuri care nu erau aprobate de frăția în care își avuseseră originea.” i Neinteresat să se conformeze autorităților religioase, neinteresat să mulțumească vreun crez, Gurdjieff căuta adevărul și nu s-a oprit până când conștiința nu i-a spus că l-a găsit.

Posibila întâlnire a lui Gurdjieff cu Calea a Patra

Așadar, când și unde s-a întâlnit Gurdjieff cu Calea a Patra? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne uităm mai adânc în istoria Căii a Patra. Cu toate acestea, dacă a Patra Cale nu este niciodată permanentă, dacă nu există instituții legate de ea, atunci probabil că își pierde numele cu fiecare dispariție. Așadar, nu putem studia istoria celei de-a Patra Căi prin căutarea apariției istorice a termenului „a Patra Cale”. Trebuie să-i înțelegem spiritul și să căutăm aparițiile anterioare ale aceluiași spirit.

Denumirea „Căutătorii adevărului” surprinde spiritul de căutare a adevărului obiectiv, neafiliat la nicio tradiție anume. Și, aparent, la fel se întâmplă și cu numele „Sarmoung”.

Frăția Sarmoung ca a patra cale

[JOHN BENNETT] „«Sarmoun» sau «Sarman» poate fi atribuit persanei vechi. Cuvântul poate fi interpretat în trei moduri. Este cuvântul pentru ‘albină’, care a fost întotdeauna simbolul celor care colectează prețioasa ‘miere’ a înțelepciunii tradiționale și o păstrează pentru generațiile viitoare… [Un alt sens este] depozitarul principal al tradiției transmise din generație în generație… Și încă un alt sens posibil este ‘cei care au fost iluminați’.” ⁱⁱ Dacă luăm literal descrierea lui Gurdjieff a frăției Sarmoung, aceasta este mult prea formală pentru a fi o școală a celei de-a patra căi. O frăție fondată în anul 2500 î.Hr. care funcționează neîntrerupt până în secolul XX este diametral opusul unei căi care nu are o formă definită, care apare și dispare guvernată de niște legi proprii. Aceasta înseamnă că, dacă Gurdjieff ar fi găsit o frăție antică, secretă – oricât de specială ar fi fost -, ar fi trebuit să aparțină uneia dintre cele trei căi.

Dar dacă Frăția Sarmoung nu a fost o școală a celei de-a patra căi, atunci unde a întâlnit Gurdjieff cea de-a patra cale?

[GURDJIEFF] „Calea a patra nu este niciodată lipsită de o lucrare cu o semnificație definită, nu este niciodată lipsită de o întreprindere în jurul căreia și în legătură cu care ea singură poate exista. Când această lucrare este terminată… a patra cale dispare.” ⁱ

Pentru a înțelege spiritul celei de-a patra căi, trebuie să înțelegem sarcina sa, iar pentru a înțelege această sarcină trebuie să înțelegem mai întâi cum funcționează căile tradiționale.

.

Miturile arcei

Prima mențiune a unei arce provine din Epopeea lui Gilgamesh, povestea relatată lui Gurdjieff în copilărie de către tatăl său. Se crede că Gilgamesh a domnit în anul 2700 î.Hr. Primele poeme sumeriene cunoscute despre Gilgamesh datează din 2100-2000 î.Hr. Unul dintre acestea conține un mit al potopului.

Deci, chiar în perioada în care s-a format presupusa Frăție Sarmoung – și în aceeași regiune – găsim cea mai veche poveste despre potop.

[GURDJIEFF]
„Îți voi spune, Gilgamesh,
Despre un mister jalnic al zeilor:
Cum odată, după ce s-au întâlnit împreună,
Au hotărât să inunde țara lui Shuruppak.
Ea, cu ochii limpezi, nu i-a spus nimic tatălui său, Anu,
Nici stăpânului, marele Enlil,
Nici celui care răspândește fericirea, Nemuru,
Nici măcar prințului lumii subterane, Enua,
L-a chemat la el pe fiul său Ubara-Tut;
I-a spus: „Construiește-ți o corabie;
Ia cu tine pe cei apropiați ție,
Și ce păsări și fiare dorești;
Zeii au hotărât irevocabil
Să inunde țara lui Shuruppak.” ^iv

Variații ulterioare ale mitului potopului apar în aproape toate culturile de pe glob: în mitologia greacă, în Cartea Genezei, în textele hinduse, în mitologia nordică, în tradiția mayașilor din Mesoamerica – pentru a numi doar câteva.

Sensul exterior al acestor mituri este cu greu credibil. Este posibil să existe inundații periodice, dar este puțin probabil ca o singură persoană din atât de multe culturi diferite să le prezică, este imposibil ca acestea să nimicească populații întregi și, prin urmare, este nefondat ca omenirea să fie periodic epurată și regenerată. Așadar, aceste mituri trebuie să fie alegorice.

Ce se întâmplă, așadar, cu o arcă a celei de-a Patra Căi odată ce sarcina sa este finalizată?

[JOHN BENNETT] „[După moartea lui Gurdjieff] au început să apară facțiunile tipice. Unii erau în favoarea păstrării meticuloase, neschimbate, a tot ceea ce spusese sau făcuse Gurdjieff. Alții erau siguri că el le dăduse o directivă privată care le dădea dreptul să lucreze independent de restul. Iar alții erau pregătiți să sacrifice totul pentru unitate.” ^vi

[JEANNE DE SALZMANN] „Când un Maestru ca domnul Gurdjieff pleacă, el nu poate fi înlocuit. Cei care rămân nu pot crea aceleași condiții, Avem o singură speranță: să facem ceva împreună… Să facem din aceasta obiectivul nostru principal în viitor.” ^vi Adepții mai conservatori caută să formalizeze învățătura lui Gurdjieff și să o păstreze pentru generațiile viitoare. Ei îi canonizează dansurile, muzica și scrierile.